Pâine cu Petale de Onto



   Poate ți se va părea stranie idea de a mânca o pâine necoaptă, dacă nu ai făcut asta niciodată până acum. De fapt e un fel de a spune pâine”.  Este vorba de un preparat realizat fără ajutorul focului care în hrana vie” cum mai este numită, înlocuiește pâinea.

   Pâinea necoaptă are aspect mai degrabă de biscuiți, iar gustul, în opinia mea, este de departe mai bun decât clasica pâine, iar dacă ești alergic la gluten (fie vorba între noi, suntem cu toții, dar nu am aflat asta încă), îți recomand cu căldură acest înlocuitor al pâinii.

   Realizarea acestui tip de aliment este extrem de ușoară dacă faci o comparație cu exercițiul fizic” pe care îl depui la realizarea unei pâini dospite, frământate și coapte în cuptor.


   Te vei îndrăgosti de acest tip de mâncare pe care îl poți combina cu orice fel de pastă, salată sau preparat crud, ba chiar poți mânca această pâine ca aliment de sine stătător.

   Dacă ești adeptul hranei nepreparată termic, poți lua acest tip de pâine cu tine la birou, la sală, în excursie. Îl poți pune în pachețelul copilului tău pentru pauza de masă de la școală, îl poți oferi oaspeților tăi și chiar îl poți consuma pe post de semințe”, la meci , în fața televizorului.

Ingrediente:
     1 cană cu faină din semințe de mei;
     ½ cană cu faină din semințe de in;
     ½ cană cu semințe de floarea soarelui înmuiate timp de 8 ore apoi deshidratate;
     1 morcov mare;
     1 usturoi verde;
     1 linguriță turmeric sub formă de pulbere;
     1 linguriță roșcove sub formă pulbere;
     1 ardei iute murat la care poți adaugă puțină zeamă;
     3 linguri ulei de măsline;
     1 linguriță de pastă din cimbru macerat în ulei;
     1 linguriță de pastă din tarhon macerat în ulei;
     1 lingură semințe de in;
     1 lingură de semințe de floarea soarelui pentru ornat;
     100 ml apă de izvor sau filtrată;
     cozile de la o legătură de frunze de lobodă, măcinate mărunt;
     un praf de sare, piper.

Mod de preparare:
  • Se mărunțesc toate ingredientele umede cu ajutorul robotului de bucătărie sau a unui mixer cu lamă în formă de S” până când obții o pastă lipicioasă;
  • Se adaugă semințele întregi și condimentele și se mixează din nou;
  • Amestecă într-un bol mare, pasta obținută cu toate ingredientele uscate, până vei obține un aluat ferm dar destul de moale pentru a putea fi întins;
  • Așează aluatul pe o foaie de copt peste care ai presărat semințele de floarea soarelui, pentru ornat și acoperă totul cu o folie alimentară. Întinde aluatul cu ajutorul sucitorului până la grosimea de 5 mm;
  • Înlătură folia alimentară, taie aluatul gata întins în pătrate cu ajutorul unei role sau a unui cuțit umed și pune la deshidratat pâinea astfel obținută, până obții fermitatea dorită.
    
   Fii creativă, adaugă ingredientele tale preferate sau scoate-le pe acelea care nu îți plac. Folosește condimente în funcție de gustul tău și al oamenilor dragi pentru care prepari această pâine. Poți inventa o mie de rețete și poți experimenta la nesfârșit.

   Valorifică-ți Creativitatea cu care ai fost Înzestrată pentru că, prin bucuria pe care o vei oferi oamenilor dragi ție, vei adăuga o Petală la Floarea Armoniei Universului numită de Înțelepți Floare de Onto.



Comentarii

Cele mai citite articole: